LLumar

Cel mai vulnerabil loc din punctul de vedere al razelor UV este autoturismul. În zilele noastre ne petrecem din ce în ce mai mult timp în maşină, mai ales dacă ne gândim la drumurile lungi de vacanţă sau la drumurile regulate de weekend la ştrand. Aici conducătorul auto şi pasagerii se află într-un spaţiu delimitat de suprafeţe de sticlă, care poate fi afectat destul de serios de razele solare şi de efectele acesteia, inclusiv de razele UVA periculoase. Geamurile auto filtrează razele UVB, dar nu filtrează razele UVA, adică permite să treacă acele radiaţii din spectrul solar care cauzează melanoamele, cancerul de piele.

Deşi noile tipuri de parbrize oferă un anumit grad de protecţie împotriva razelor UV, celelalte suprafeţe de sticlă filtreză doar o mică parte diferitele lungimi de undă ale spectrului UV. S-au infirmat rezultatele studiilor ştiinţifice anterioare conform cărora lungimea de undă ale razelor care pătrund prin sticlă sunt “sigure”, prin faptul că s-au divulgat rezultatele unei cercetări mai minuţioase, care explică foarte bine efectele nocive ale lungimilor de undă lungi, chiar dacă acest efect nu este imediat evident. Din păcate efectele razelor UV se cumulează în organism astfel încât simptomele apar mult mai târziu, ca urmare a dozei acumulate de-a lungul anilor. Prin simple fapte şi observaţii se poate demonstra, că razele nocive ne ajung la piele şi la ochi prin sticlă. Gândiţi-vă un pic la ziarul uitat în geam care se decolorează după câteva zile.